Astăzi, 01 aprilie 2010, se împlineşte un an de când Dumnezeu l-a chemat acasă, în eternitate, pe Adrian Deneş.
A fost un an binecuvântat, în ciuda durerii provocate de moartea prematură, ar zice poate unii, a lui Adrian Denes.
Dumnezeu şi-a dovedit credincioşia faţă de Cuvântul Său şi faţă de slujitorul Său. Putem spune că familia lui Adrian, Cristina şi cei doi copii, au simţit că Dumnezeu este apărătorul văduvei şi al orfanilor. În acest an au fost înconjuraţi cu dragoste de mulţi fraţi cunoscuţi sau necunoscuţi.
Derularea Proiectului Neemia: Deneş-Domneşti a fost de asemenea un mod, şi încă unul miraculos, prin care Dumnezeu a adus mângâiere şi speranţă. Casa începută de Adrian a fost ridicată, iar cele două camere, baia şi bucătăria, pe care ne-am propus să le finalizăm, sunt gata în proporţie de 80%. Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi cei care s-au implicat cu rugăciune, financiar sau cu mână de lucru.
Vă transmitem tuturor mulţumirile Cristinei Deneş şi ale copiilor, Iulia şi Andrei, pentru că timp de un an le-aţi fost alături şi aţi dovedit că “religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu este să cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazurile lor…”
HRISTOS A ÎNVIAT!
O dovadă a învierii Lui sunteţi chiar dvs., cei care aţi susţinut familia Deneş. Astfel a înviat speranţa, a revenit zâmbetul, bucuria şi s-a născut mulţumirea. “Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu. Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei…” 2 Corinteni 9:12-13
Rugaţi-vă pentru reluarea lucrărilor imediat după Sărbătoarea Învierii Domnului Isus!
Cu bucuria de a fi parteneri,
Echipa Neemia